Cenzură în numele libertății presei
De două zile, dacă nu greșesc, doamna Nicolăescu-Onofrei trage în plug la tribuna Parlamentului, pentru că nu e o treabă simplă să pledezi pentru libertatea presei atât de înfocat și inspirat, încât respectiva să consolideze, în rezultat, dictatura Maiei Sandu. În calitate de președinte al comisiei pentru cultură și mass-media, ei i-a revenit sarcina ingrată de a apăra proiectul anticonstituțional al noii legi a presei și de a răspunde acuzațiilor întemeiate ale opoziției, făcându-se că plouă. De ce, mă rog, opoziția susține că proiectul ar fi certat rău cu libertatea presei?
Libertate la catalog, în variantă „modernizată”
În loc să modernizeze piața media, autoritățile creează o rachetă balistică – Registrul furnizorilor de servicii media – cu care pot anula orice structură media. Formula fericirii europene e simplă: vrei subvenții și drepturi? Atunci nu mai exista pentru public, ci pentru Registru! Consiliul Presei, moșia unui lacheu al puterii, devine băgător de seamă în piața presei. Dacă cineva încalcă regulile dictaturii, lacheul fluieră ori strigă „Casa cutare – anulare!” Și ești imediat anulat ca jurnalist ori ca structură media.
Filtrați prin sita „dezinformării”
Toată această poveste este ambalată frumos sub eticheta luptei cu „dezinformarea” – un termen atât de elastic și confortabil, încât sub el poți înghesui absolut orice: o greșeală, o opinie nealiniată, o investigație care nu dă bine, sau o critică politică la adresa puterii. Până și Comisia de la Veneția a sugerat finuț că proiectul miroase a cenzură. Dar splendida Veneție nu înțelege, de regulă, contextul, în opinia puterii de la Chișinău. Se merge pe ideea genială că o membră PAS, care-și acoperă șoldurile prea mari cu o rochie balon, iar circumvoluțiunile prea mici cu o coafură în același stil cu rochia, poate decide mult mai bine decât societatea jurnalistică unde se termină adevărul jurnalistic și unde începe manipularea, iar statul ar fi unicul iubăreț al libertății presei, chiar dacă o sufocă în propriile îmbrățișări în timpul violului.
Liberi, dar în limitele dosarului bine legat
În final, sub lozinca modernizării europene, ni se vinde un vechi vis birocratic: presa nu este interzisă, Doamne ferește, ci doar luată la carandaș, adică la evidență. Elegant. Civilizat. European. Sunteți complet liberi să scrieți orice, stimați jurnaliști, dar de preferat în limitele dosarului dumneavoastră personal, corect ștampilat. În timp ce puterea strigă „progres” și opoziția urlă „cenzură”, adevărul e mult mai banal: statul își bagă din nou degetele reglementatoare acolo unde ar fi trebuit să păstreze distanța. Libertatea de exprimare moare rar dintr-o singură lovitură de topor; mult mai des, ea este strangulată lent de registre, comisii, bune intenții și, bineînțeles, de cele mai frumoase și mai prostuțe femei, pe care le-a putut da PAS-ul.
