Dragi militari, soldați și ofițeri, stimați veterani ai Forțelor Armate!
Vă felicit cu prilejul Zilei Armatei Naționale!
Armata Națională reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai statalității noastre, un simbol al suveranității și independenței Țării.
Misiunea ei este una clară și responsabilă: să apere țara, poporul, integritatea teritorială și pacea cetățenilor noștri.
Astăzi este deosebit de important să ne amintim un principiu fundamental: Moldova este un stat neutru, iar acest statut este consfințit în Constituția țării.
Sunt convins că viitorul Moldovei trebuie să fie unul pașnic.
Avem nevoie de o Armată Națională modernă, profesionistă, bine pregătită și capabilă să-și apere cu demnitate țara. Însă menirea ei nu este participarea la războaie străine și nici implicarea Republicii Moldova în conflicte militare care nu ne aparțin.
Armata Națională a Moldovei este o armată a apărării, nu a atacului. Ea trebuie să-și îndeplinească principala misiune – să garanteze securitatea statului, să apere pacea și liniștea cetățenilor și să fie un scut de nădejde al Patriei noastre.
Moldova nu trebuie să devină parte a confruntărilor geopolitice și a războaielor altora. Țara noastră nu trebuie atrasă în blocuri militare și conflicte armate.
Calea Moldovei este calea păcii, a neutralității și a relațiilor de bună vecinătate cu toate statele.
Un rol aparte îi revine Armatei și în educarea tinerei generații. Armata a fost și trebuie să rămână o școală a curajului, responsabilității, disciplinei și adevăratului patriotism.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să cultivăm în rândul tinerilor dragostea față de Patrie, respectul pentru istoria, cultura și tradițiile noastre, precum și responsabilitatea pentru viitorul Moldovei.
Patriotismul nu înseamnă lozinci agresive și nici căutarea permanentă a dușmanilor.
Adevăratul patriotism înseamnă dragoste față de pământul natal, respect pentru propriul popor, disponibilitatea de a-ți apăra țara și, în același timp, dorința sinceră de a trăi în pace cu toți vecinii și toate popoarele.
În această zi de sărbătoare, adresez sincere mulțumiri tuturor militarilor, veteranilor Armatei Naționale și tuturor celor care și-au dedicat viața slujirii Republicii Moldova.
Vă doresc multă sănătate, pace, bunăstare, încredere în ziua de mâine și noi realizări în serviciul Patriei!
Fie ca Armata Națională să rămână întotdeauna un apărător de nădejde al țării noastre, al suveranității, neutralității și viitorului nostru pașnic!
La mulți ani cu prilejul Zilei Armatei Naționale!
Vasile Tarlev
Președintele Partidului
«Viitorul Moldovei»,
Deputat în Parlament,
Prim-ministru în perioada
(2001–2008).




















