Eu am 35 de ani. Atât are și țara în care m-am născut.
De ziua independenței și în ziua alegerilor ne amintim cât de mult ne iubim țara.
Doar că iubirea asta nu e sinceră, nu e grijulie, nu e constantă. E una toxică. O iubim, dar ne batem joc de ea. O iubim, dar o neglijăm.
Iar asta nu e dragoste.
Însă ea nu are de unde să apară, dacă nu am avut de unde să învățăm s-o iubim frumos.
Țara este o moștenire lăsată de generațiile anterioare.
Despre această moștenire am învățat prea puțin. Cunoaștem cine ne sunt inamicii, cunoaștem istoria țărilor vecine, cunoaștem locurile frumoase pe care le putem vizita în alte țări, dar ce cunoaștem despre țara noastră?
Când suntem învățați să o iubim și să o respectăm?
Ce învață un copil la școală despre Republica Moldova? Că este o țară mică cu inimă mare din care trebuie să pleci, dacă vrei să ajungi om de succes?
Uitați-vă la est și la vest. Fiecare cetățean se mândrește cu țara și cu identitatea sa până la un absurd rușinos uneori: spanioli, francezi, italieni, români, ucrainieni, ruși etc. Indiferent de politicienii care vin și pleacă, ei se mândresc cu țara lor.
Noi, în schimb, lăsam viziunea politicianului X sau Y să ne definească felul în care ne percepem țara.
Iar asta nu e iubire.
La multi ani, moldoveni.
După 35 de ani e timpul să ne gândim ce lăsăm generațiilor următoare.
18
11
1
1
1
1August 27, 2026 7K 2 8
