La 28 august, Directorul general al BNS, Oleg Cara, și Rectorul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Natalia Gașițoi, au avut o întrunire la Bălți, în cadrul căreia au discutat despre cooperarea bilaterală și au semnat un Acord de colaborare, în vederea consolidării parteneriatului.
Scopul Acordului este de a dezvolta cooperarea interinstituțională întru promovarea educației și culturii statistice, în special prin organizarea de evenimente comune, extinderea accesului corpului profesoral și a tineretului studios la fondul de date statistice, realizarea proiectelor comune de cercetare-dezvoltare, adaptarea procesului de formare profesională a studenților USARB la cerințele societății bazate pe cunoaștere și a pieței muncii etc. Aceasta se realizează în contextul alinierii activităților statistice și educaționale la standardele internaționale, în special cele europene.
👉Pentru detalii: https://statistica.gov.md/ro/bns-si-universitatea-de-stat-alecu-russo-din-balti-12_62607.html























