EU CRED
Eu cred că și Harap-Alb, și Făt-Frumos și toți eroii din ceea ce azi numim basme au fost candva niște nelegiuiți.
Nu din perspectiva puterii pe care ei în povestea lor o combăteau, unde fără îndoială erau "dușmani ai imperiului", ci din perspectiva poveștii lor care s-a propagat din generație în generație. Fără îndoială, în ciuda luptei și biruinței lui Făt-Frumos, răul și-a croit cale în lumea lui. Poate printr-un compromis mic, foarte mic, poate printr-o biruință a egoismului împotriva dragostei între frați, poate printr-o mândrie îngăduită, poate printr-o conștiință neaflată în gardă, poate prin trecerea cu vederea a unei nelegiuri, poate prin lașitate, poate prin teamă. Exemple de răuri mici pot fi destule, ele pot fi cu siguranță sumarizate ca depărtare de Dumnezeu și toate ale lui.
Ce vreau să spun este că, într-o bună măsură, sunt mai greu de zărit cei nevinovați, decât cei care se pot găsi cu vina pierderii biruinței lui Făt-Frumos (deși în prezent este irelevantă paradigma vinei, dar e primordială cauzalitatea ei), anume prin neglijarea chemării morale și eroice (naționale) date de lupta eroului din basm.
Eu cred că și Harap-Alb, și Făt-Frumos au fost nelegiuiți, în două rânduri: o dată în viață, iar apoi după ea (adâncii bătrâneți nu sunt, așadar, finalul), cand deasupra oamenilor cuminți s-au ridicat nelegiuiții, iar acești eroi trebuiau să devină clar pentru încă o dată dușmani ai poporului, pentru vina de a nu lăsa, chiar și după moarte, prin memorie și nădejde de la Dumnezeu, oamenii cuminți și civilizați, să se conformeze noii orânduieli (de fapt vechii). Amară soartă să îți dai viața pentru povestea ta, și să nu ai liniște nici măcar în mormânt.
Într-o poveste în care Zmeul este văzut ca bun și drept, firește că Făt-Frumos va fi cel mai odios criminal.
De aceea, eu cred că ei la un moment dat au devenit basme. Cei care au primit semințele poveștii, prin generații, nu au putut nici să tacă, dar nici să braveze. Dar au știut faptul că urmașii lor trebuie să știe povestea.
Și totuși încă mai nădăjduim și visăm la o lume a lui Făt-Frumos, așteptând, în firească așezare, un cer nou și un pământ nou. Și vor veni, căci a fost făgăduit, noi să ne învrednicim de ele!
Poate ne va învrednici Bunul să fim mai puțin prigonitori ca Saul, și mai mult slăvitori ca Pavel.
"4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. [...]
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa."
