Analiza pieței, 24 august Săptămâna trecută a fost total diferită… — CryptoDigest Moldova — TG.ME

Analiza pieței, 24 august

Săptămâna trecută a fost total diferită față de ce ne-am obișnuit în ultimele două luni să vedem pe piață. În doar câteva zile, Bitcoin a îndeplinit toate condițiile pentru creștere – printr-un impuls susținut, a eliminat concentrații cruciale de lichiditate, a închis ineficiența de preț și a intrat chiar în rezistența de la 82 829 – 78 128 de dolari, care reprezintă și o zonă de interes pentru tranzacții short. Volumul lichidărilor a depășit 4 miliarde de dolari într-o săptămână din contul pozițiilor short.

Trebuie să recunosc – și eu am fost printre cei care așteptau căderea. Dar, pentru că prefer tranzacții intraday, țin în minte scenariul de pe Time Frame mare, dar acționez local, în funcție de ce îmi arată graficul pe TF de la 4 ore și mai mic. Așa că nu doar am evitat lichidările, dar și am ieșit în avantaj.

Acum, trebuie să încercăm să înțelegem ce urmează. Prețul BTC e trecut ca un cuțit încins prin unt, spulberând maximele egale de 78 180 de dolari și chiar s-a consolidat deasupra acestei borne. Dacă face același lucru și la 82 829 de dolari, vom putem privi și spre 91 000 de dolari.
 
În acest moment, însă, prețul BTC este în mișcare laterală, dar fără să avem un range confirmat. Urmărim reacția la 75 558 de dolari, dacă trece în jos de această minimă și se închide prin corpul lumânării – vom putea examina o retragere mai pronunțată și atunci shorturile ar putea fi examinate.

Ethereum și de această dată a fost mai săltăreț. Amintesc despre faptul că BTC și ETH sunt două active care corelează și divergențele de pe grafice în aceeași zonă pot oferi sugestii despre mișcările prețului. ETH a depășit nivelul de 2 464 de dolari, care corespunde pragului de sus al rezistenței BTC pe care am indicat-o. E un indiciu că BTC ar putea să nu ajungă acum acolo.

Aceeași mișcare laterală e prezentă și pe ETH, care poate fi, în egală măsură, acumulare sau distribuție. Voi urmări reacția la minimele egale de la aproximativ 2 355 de dolari, dar așteptările sunt de continuare a creșterii (dacă va fi format un nou interval, după ieșirea peste 2 550 de dolari).

Indicele de frică și lăcomie este în zona de lăcomie extremă (78 din 100) și a adăugat 14 poziții în doar o zi. Peste 405 milioane de dolari este volumul lichidărilor din ultimele 24 de ore, iar 230 de milioane sunt pentru poziții Long. Chiar dacă indicele de frică și lăcomie e un indicator subiectiv, acesta oferă informații valoroase despre percepția de pe piață. Nu-l ignorați.

© Cryptodigestmd
❤1👍1
August 24, 2026 647 1