ATM-uri crypto: legea nu spune mai nimic despre ele, dar vor putea funcționa
Deși în noua lege privind piața criptoactivelor ATM-urile crypto apar doar la capitolul „Definiții”, fără ca în restul textului să mai existe vreo referință la acestea, asemenea terminale vor putea fi utilizate în Republica Moldova. Explicația a fost oferită chiar de autorii documentului, în comentariile la propunerile formulate asupra proiectului pentru lectura a doua.
Juriștii de la Secretariatul Parlamentului au atras atenția că proiectul definește termenul „bancomate de criptoactive sau ATM-uri crypto”, deși noțiunea nu se mai regăsește ulterior în cuprinsul legii. În aceste condiții, ei au recomandat ”reevaluarea necesității menținerii definiției”.
Autorii proiectului au păstrat-o și chiar au reformulat-o. Aceștia au explicat că noțiunea este preluată din MiCA. Mai mult, ei precizează că introducerea noțiunii este relevantă, deoarece ATM-urile crypto se referă la furnizarea unui tip de serviciu reglementat de proiect — transferul de criptoactive.
Potrivit definiției propuse, „bancomatul de criptoactive sau ATM crypto” este un terminal electronic fizic sau online care permite unui furnizor de servicii de criptoactive să efectueze, în principal, servicii de transfer de criptoactive. Autorii proiectului explică faptul că utilizarea ATM-urilor nu este limitată exclusiv la transferul de criptoactive, iar astfel de terminale ar putea fi folosite și pentru alte servicii crypto reglementate de lege.
Prin urmare, chiar dacă ATM-urile crypto nu beneficiază de un capitol separat și nu sunt menționate în normele ulterioare ale proiectului, autorii confirmă prin explicațiile oferite că acestea sunt luate în considerare de viitorul cadru legal și vor putea fi utilizate de furnizorii de servicii de criptoactive.
© Cryptodigestmd

4
1August 24, 2026 336 1