Legea cripto nu spune nimic despre impozite. Conceptul abia urmează să fie elaborat
Proiectul de lege privind piața criptovalutelor, aflat în examinare în Parlament, nu conține nicio prevedere referitoare la modul în care vor fi impozitate criptomonedele. Regimul fiscal va fi elaborat ulterior, în perioada de pregătire pentru implementarea legii.
Precizarea a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, în timpul dezbaterilor în prima lectură a proiectului de lege.
„CNPF, Banca Națională a Moldovei și Serviciul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor vor pregăti cadrul normativ pentru a pune în aplicare mecanismele necesare implementării acestei legi. În cele șase luni de punere în aplicare, Ministerul Finanțelor, împreună cu alte autorități competente, vor veni și cu un concept de impozitare”, a declarat Gumene.
Legea urmează să fie examinată în lectura a doua deja în următoarea sesiune parlamentară, probabil la toamnă și va intra în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Cum sunt impozitate criptomonedele în prezent
Până la apariția noului concept fiscal, rămân aplicabile regulile actuale, confirmate anterior pentru CryptoDigest Moldova de Serviciul Fiscal de Stat.
În prezent, activele virtuale sunt tratate drept active de capital în cazul persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător. Veniturile obținute din vânzarea sau schimbul criptomonedelor sunt considerate profit de capital și sunt impozitate în această categorie.
Profitul impozabil se calculează ca diferența între suma încasată la vânzare și costul de achiziție (baza valorică). Din acest profit, doar 50% se impozitează, conform Codului Fiscal. Pentru persoanele fizice, cota de impozitare este în 2026 de 12%.
Totuși, dacă nu există documente justificative privind prețul de achiziție, baza valorică va fi zero, ceea ce înseamnă că întreaga sumă încasată este tratată ca profit, iar 50% din aceasta devine impozabilă.
De exemplu, dacă pe 7 aprilie 2025 ați cumpărat 1 ETH cu 1 680 de dolari, iar pe 16 martie 2026 l-ați vândut cu 2 380 de dolari, profitul rezultat este de 700 de dolari sau 12 231 lei la cursul BNM din acea zi. Profitul impozabil va fi de 50% sau 6 115,5 lei. La o cotă a impozitului de 12%, suma pentru achitare este de 733,86 lei.
Însă, dacă nu aveți documente justificative privind achiziția activului, profit va fi considerată toată suma de 2 380 de dolari (41 585,5 lei), iar impozitul – 2 495,1 lei.
© Cryptodigestmd

3
2July 30, 2026 674 4