CONSTATARE. Economia Moldovei „merge din inerție”, iar Guvernul nu… — INDEX🇲🇩 CREDIBIL — TG.ME

CONSTATARE. Economia Moldovei „merge din inerție”, iar Guvernul nu are un program de dezvoltare care să arate ce va produce și ce va vinde țara peste 5–10 ani. Este concluzia Olesei Stamate după datele prezentate de Expert-Grup, care indică o creștere economică apropiată de stagnare. „Cum poate să încetinească ceva care deja stă pe loc? În Republica Moldova, se poate”, afirmă Stamate. PIB-ul a crescut cu doar 0,9% în trimestrul II, după +0,4% în primul trimestru. Exporturile au încetinit de la +18,7% în iunie la +5,2% în iulie, creditele neperformante au urcat la 5,51%, iar construcțiile și sectorul IT au scăzut cu 7,5% și, respectiv, 7,9%. Stamate atrage atenția și asupra revizuirii perspectivelor pentru 2026: dacă anterior experții estimau o creștere de circa 3%, acum vorbesc despre 1–2%, și aceasta cu condiția unei accelerări în toamnă. „Avem reacții la crize, compensații și anunțuri, dar nu o strategie. Iar o economie fără direcție nu are cum să accelereze”, conchide Olesea Stamate.
https://t.me/indexMLD
💯13👍5❤4🤡2
September 29, 2026 1.3K 2
CONSTATARE. Economia Moldovei „merge din inerție”, iar Guvernul nu… — INDEX🇲🇩 CREDIBIL — TG.ME