✳️„Secretul succesului în afaceri este simplu: e nevoie de muncă, perseverență și încredere în ceea ce faci” – Sofia și Victor Ninescu, clienți Microinvest
Istoria afacerii de familie „Pâine Domnească”, finanțată de Microinvest, a început de la dorința de a oferi oamenilor de la nordul Moldovei produse de panificație naturale și de calitate. Acum câțiva ani, soții Ninescu au decis să se întoarcă acasă din străinătate și să lanseze o afacere în domeniul panificației în satul lor natal, Chetrosu, în care au combinat rețetele tradiționale cu tehnologiile moderne. Astăzi, afacerea lor este cunoscută pentru pâinea proaspătă, gama largă de produse de panificație și cafenelele primitoare, unde oamenii vin pentru a savura produse delicioase de patiserie, dar și băuturi calde și aromate.
